[Luca Ștefan Ouatu]
strânge la piept ultima minciună
lasă-te sedusă de tot timpul care vine
și se adună peste cord
peste tot ce s-a pierdut în urmă
știi că timpul trece fără rost
și tot ce ne apasă stă să apună
devii alt om când ești totuna cu seara
cu vara, cu regretele, cu iluziile, cu marea
care lăsa sare pe răni
și totul te doare doar iarna
acum sunt sigur
printre păsări și chemare
în zborul meu printre suflete fără aripi
mă doare marea
***
împins în intrinsec mă definesc în 4 grupe
de sânge dilatat în corp când capilarele se rup pe
chipul angelic al unui bețiv în plină noapte
sau pe chipul sudat de griji al unei prostituate
proaste sunt toate când ajungi să nu mai cunoști frica
te fac să nu mai simți nimic, te fac să nu-ți mai simți aripa
sunt cunoscătorul absolut, privesc maimuțe în Antipa
înghesui universul într-un stick de 16 giga
***
aprind apusul c-un chibrit
și rasaritu’-l sting c-un suflu
arunci cu vorbe din carbid
și le dau foc pe dinăuntru
pictez agore-n dimineți
iar seara scriu, sunt luat de valuri
răstorni gondolele când treci
din ochi începi s-arunci pumnale
ridic în vis cetăți de gânduri
iar când sunt treaz ridic octave
tu între noi ridici doar ziduri
și-mi transformi strofa în silabe
am învățat să suport tot
și-alchimia tristeții tale
de asta încă reușesc
să-ți fac lacrimile de plumb cristale
dar între noi nu-i vreun secret
îmi controlezi fiecare cuget
păstrează-mă-n necunoscut
dragul meu suflet…
***
văd conturate pe fereastra zile negre în nopți albe
ce-mi șușotesc la ureche multe șoapte despre moarte
și nu mai simt frica, mă simt nemuritor
căci văd moartea doar într-un spectru de culori
și se aprinde și e roșie ca focul
neagră nu mai poate fi căci am ales eu să-i iau locul
și când se stinge îmi cicatrizează fiecare rană
de pe suflet, de pe creier, de pe tot ce ne-nconjoară
și se frânge în fascicule, și se-aduna într-o mare
de regrete, de egrete ce îmi duc inima-n zare
și se-apasă pe cugete și se-ncumetă să întrebe
dacă spune c-a uitat de ce continuă să-i pese?
însă răspunsu’-i șoptit sec și totuși atât de simplu
timpul fură din trăiri, dar numai moartea fură timpul
ALS OB 